În 1982, Consiliul Internaţional al Dansului a hotărât ca, în fiecare an, pe 29 aprilie, să se sărbătorească Ziua Internaţională a Dansului. La această dată s-a născut, în 1727, creatorul baletului modern, Jean-Georges Noverre (1727 - 1810).
Intenţia Zilei Internaţionale a Dansului şi a mesajului său este să-i aducă laolaltă, în această zi, pe toti cei interesaţi de dans, să sărbătorească această formă de artă şi să-i dezvăluie universalitatea, să depăşeasca toate barierele politice, culturale, etnice şi să aducă împreună oamenii, în pace şi prietenie printr-un limbaj comun – acela al dansului. Elevii de la Şcoala Gen. Nr. 2 au participat şi ei la această sărbătoare, fiind invitaţi de cele doua trupe de dans existente in şcoală - cea a claselor I-IV, coordonată de doamnele institutoare Elisabeta Dumitrescu şi Daniela Pătrău, şi cea a claselor V-VIII, coordonată de dna prof. Marcela Prigore. Invitate la activitate au fost elevele dansatoare de la Şcoala Gen. Nr. 11 Hunedoara, însoţite de dnul prof. Andrei Han.
Fetele au încântat spectatorii cu talentul lor! Le mulţumim pentru spectacol!