În sistemul educativ românesc, limba franceză păstrează şi astăzi un loc deosebit. Studiul limbii franceze îşi propune o misiune importantă: menţinerea tradiţiei francofone în România. Datele statistice dovedesc că franceza rămâne un element fundamental în formarea culturală a tinerilor români la nivel preuniversitar şi superior. În prezent, un număr important de tineri români învaţă franceza ca prima sau a doua limbă străină, iar învăţământul bilingv s-a dezvoltat în peste 63 de licee. România are mai bine de 10.000 de profesori de limba franceză, reuniţi în Asociaţia Profesorilor de Franceză (cu 13 filiale). Aproximativ 1,5 milioane de elevi învaţă limba franceză. În ceea ce priveşte învăţământul universitar, există deja mai multe filiere francofone şi mai bine de 300 de parteneriate regrupează instituţii de învăţământ superior din România şi străinătate, contribuind la asigurarea unei puternice mobilităţi internaţionale. La acestea se adaugă un număr semnificativ de studenţi în cadrul secţiilor de limbă franceză şi mai mult de 20 de universităţi titulare ori asociate la Agenţia Universitară a Francofoniei. Importanţa acordată studiului limbii franceze în România se manifestă de asemeni prin prezenţa a 4 institute şi centre culturale franceze (situate în Bucureşti, Cluj - Napoca, Iaşi şi Timişoara), precum şi a 5 filiale ale « Alliance française » la Braşov, Constanţa, Medgidia, Ploieşti şi Piteşti.
sursa: http://www.mae.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu